Esti in cautarea urmatoarei oportunitati din care sa obtii profit? Piata imobiliara este o sursa constanta de astfel de oportunitati. Cei care vor investitii sigure, pe care sa le recupereze in cativa ani aleg, cel mai adesea, sa cumpere un apartament sau o casa pe care sa le dea in chirie sau de ce nu, sa le ofere turistilor in regim hotelier.
Evident, intrebarea cheie atunci cand investesti intr-un imobil cu scopul de a face profit este urmatorea:
Cand imi voi recupera investitia?
Desi am vrea sa-ti oferim un raspuns precis si universal la aceasta intrebare, realitatea este ca nu exista o formula magica. Timpul necesar pentru a recupera banii investiti intr-un apartament sau intr-o casa poate varia semnificativ in functie de mai multi factori.
In general, media de timp necesar recuperarii investitiei intre 15 si 17 ani. Atunci cand cauti un apartament care are scopul de a-ti aduce bani, este bine sa tii cont de o serie de factori si sa te asiguri ca nu vor trece mai mult de 17 pana in momentul in care vei recupera banii investiti.
Factori care conteaza pentru un ROI (Return of investment) rapid
Locatia. Poate suna cliseic, dar locatia este unul dintre principalii factori care influenteaza timpul de recuperare a investitiei. Imobilele situate in zone populare, cu acces la facilitati si in apropierea centrelor urbane, tind sa-si recapete investitia mai rapid.
Scopul investitiei. Daca vrei sa inchiriezi proprietatea, perioada de recuperare va depinde de cererea pietei si de nivelul chiriei. In schimb, daca vrei sa vinzi cu profit, momentul potrivit pe piata imobiliara va fi un factor determinant.
Starea proprietatii. Daca iti achizitionezi o proprietate in stare proasta si necesita reparatii majore, timpul de recuperare va fi mai lung. Investitiile initiale in renovari si modernizari pot influenta semnificativ ROI-ul si pot atrage cheltuieli neprevazute.
Valoarea chiriei medii in zona. Daca investesti pentru inchiriere, calculeaza cat timp iti va lua sa recuperezi investitia pe baza chiriei lunare si a cheltuielilor asociate. Din suma chiriei scade 20% destinati platii taxelor, reparatiilor uzuale sau acoperirii timpilor morti, in care locuinta nu este inchiriata.
Fluctuatiile pietei. Chiar daca achizitionezi un imobil pentru inchiriere, este bine sa il cumperi ieftin si sa speri la cresterea valorii sale in timp. Acesta poate fi un alt mod prin care grabesti ROI-ul. Studiaza tendintele pietei imobiliare incearca sa vorbesti cu profesionisti in domeniu.
Ce sa nu faci atunci cand investesti in imobiliare?
IN Romania, majoritatea investitiilor in imobiliare inseamna detinerea efectiva a proprietatii, cu scopul ca aceasta sa se aprecieze in timp. 77% dintre proprietarii care au imobile pe care nu le folosesc in scop rezidential aleg sa le tina, ceea ce este o decizie cat se poate de neinspirata din mai multe motive:
- acestea se degradeaza in timp, chiar si atunci cand sunt nelocuite;
- se pot aprecia, insa se pot si deprecia;
- tin sume considerabile de bani blocati.
Asadar, daca vrei sa cumperi un apartament, in alt scop decat folosirea rezidentiala, cauta solutii prin care sa te bucuri de un venit lunar de pe urma lui si informeaza-te bine! O cercetare temeinica si planificarea atenta a unei achizitii poate sa grabeasca in mod considerabil recuperarea sumei investite. Exista anumite zone si anumite oportunitati imobiliare care duc la profit in 5-6 ani, insa exista si imobile care pot sa fie gauri negre din punct de vedere investitional si sa nu duca niciodata la recuperarea banilor cheltuiti.